Despre noi - PREMIERĂ


Data și ora:
Vineri, 03 Februarie 2023
19:00 - 20:30
Bilete:
20 lei (bilet întreg), 10 lei (bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari)
Gazdă:
nr. 1, Strada Emil Cioran 3, Sibiu 550025, România

Despre

„Venim de pretutindeni și plecăm nu știm unde, iar acest fapt este valabil pentru noi toți, nu doar pentru balerinii din spectacol sau pentru ceilalți din această companie. Ideea spectacolului a pornit de la datele pe care le-am găsit aici în companie și de la povestea fiecărui dansator. Toți sunt veniți la Sibiu, exact ca și în spectacol, din toate colțurile lumii și au ajuns aici, vor sta o perioadă aici și după aceea se vor despărți, vor pleca spre noi provocări. Este și un fapt concret și o metaforă a vieții și a destinelor noastre într-un fel. Venim într-un spațiu, cum este de exemplu decorul nostru, venim cu un bagaj, în care ne-am luat cele mai dragi lucruri cu noi și după o experiență a unui loc, a unor întâlniri, plecăm fiecare unde ne duce destinul mai departe. Pe această structură, am gândit spectacolul. Fiecare dintre ei se prezintă, fiecare are o poveste unică, are amintiri în spatele venirii în acest spațiu și pleacă cu un gând și cu o nouă experiență acumulată. Temele muzicale sunt reprezentative pentru țările și culturile din care vin. Câteva dintre ele au fost chiar propuse de ei. Sunt multe straturi de informație, la mai multe niveluri pentru spectator: de suflet, de minte, de inimă. Mi-am dorit ca spectacolul să transmită multă emoție, care venită fiind din sufletele interpreților este cu atât mai specială. Este un spectacol în care interpreții trăiesc propriile lor sentimente, spre deosebire de alte montări, unde fiecare artist interpretează un rol, un personaj. Aici vorbim despre ei, despre noi. Mă bucur nespus că, la invitația directorului Ovidiu Dragoman, s-au alăturat distribuției actorii Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț, care vor aduce o energie cu totul unică acestei montări.” Beatrice Rancea, regizoare

ABOUT US / DESPRE NOI 
spectacol de teatru-dans
REGIA și SCENARIUL: Beatrice Rancea 
CU PARTICIPAREA ACTORILOR: Iuliana Moise și Claudiu Bleonț 

COREGRAFIA și ILISTRAȚIE MUZICALĂ: Dragoș Roșu și Beatrice Rancea 
TEXT: Alice Năstase Buciuta 
SCENOGRAFIA: Viorica Petrovici
ASISTENT SCENOGRAFIE: Ionuț Racoreanu 
LIGHT DESIGN: Beatrice Rancea 

DISTRIBUȚIE: 
Laura Trabalon (Spania), Candela Nieto (Spania), Katerina Tomashek (Ucraina), Remi Nakano (Japonia), Ludovica Tontodonati (Italia), Machi Goto (Japonia), Răzvan Iacob (România), Gavin Nicholson (SUA), Viktor Tomashek (Ucraina), Sayron Pereira (Brazilia), Lazaro Ortega (Cuba)

Alte sugestii

28 Ian
„Spărgătorul de nuci”, matineu de balet clasic pentru copii
Spectacol
Începe la 19:00  |  nr. 1, Strada Emil Cioran 3, Sibiu 550025, România
24 Feb
Spectacol coupe: „Noaptea Valpurgiei” (premieră) și „În numele bucuriei”
Spectacol
Începe la 19:00  |  nr. 1, Strada Emil Cioran 3, Sibiu 550025, România
11 Mar
Romeo și Julieta. Rock Story
Spectacol
Începe la 19:00  |  nr. 1, Strada Emil Cioran 3, Sibiu 550025, România
Vezi mai multe evenimente