Echipa Teatrului de Balet Sibiu participă și în acest an la Maratonul Internațional Sibiu.

Echipa Teatrului de Balet Sibiu participă și în acest an la Maratonul Internațional Sibiu.


Teatrul de Balet Sibiu susține și în acest an cauza Asociației SUS INIMA, prin prezența, sâmbătă, 4 iunie 2022, pentru al doilea an consecutiv, la Maratonul Internațional Sibiu, a unui număr 30 de dansatori și angajați ai instituției. Dintre aceștia, 16 persoane vor alerga în cadrul Crosului Visma, pe o distanță de 5 km, 1 persoană va alerga 10 km, în cadrul cursei Wenglor, iar 13 persoane din echipa Teatrului de Balet Sibiu s-au alăturat echipei de organizare a maratonului în calitate de voluntari. 
 
Ovidiu Dragoman, foto credit: TBS, Ovidiu Matiu
„Îi felicit pe toți colegii mei care vor participa anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu. Determinarea, responsabilitatea și dorința fiecăruia de a ajuta comunitatea, ne fac cinste tuturor. Anul acesta, din păcate, nu voi putea fi alături de ei la maraton, pentru că în aceeași perioadă voi fi prezent la Ruse, în Bulgaria, în juriul competiției «MOVMNT International Dance Competition», unul dintre cele mai mari evenimente dedicate dansului din Bulgaria. Sper ca publicul nostru din Sibiu să se alăture și în acest an cu donații, cauzei pe care o susținem” Ovidiu Dragoman, Manager Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Teatrul de Balet Sibiu
Maratonul Internațional Sibiu 2021, foto Grimm
„Este important să fim în continuare conștienți de faptul că lipsa condițiilor materiale decente continuă să fie un factor determinant în lupta cu cancerul. Un număr semnificativ de pacienți oncologici aleg să nu continue tratamentul recomandat, datorită condiției materiale, care nu le permite să facă naveta sau să stea în chirie sau la hotel în Sibiu, pentru 6-8 săptămâni, atât cât durează tratamentul. SUS INIMA îi deservește pe o mare parte din acești pacienți. Toate serviciile SUS INIMA sunt oferite gratuit și puse la dispoziția beneficiarilor. Casa SUS INIMA oferă o masă caldă pe zi și cazare care include accesul la dormitoare, băi, o bucătărie și o grădină exterioară, complet mobilate și dotate cu toate cele necesare, de la lenjerii curate, la farfurii sau produse de igienă. Ne propunem să strângem împreună suma care va acoperi nevoile însumate pentru Casa SUS INIMA 1 și Casa SUS INIMA 2 din Sibiu pe o perioadă de 6 luni.” Asociația SUS INIMA 
 
Cum puteți susține echipa Teatrului de Balet Sibiu? 
Persoanele care vor susține cu donații echipa TBS la Maratonul Internațional Sibiu vor beneficia de acces gratuit la unul dintre spectacolele programate la Teatrul de Balet Sibiu în perioada septembrie - decembrie 2022. Biletele de acces gratuit pot fi ridicate de la sediul administrativ al TBS (Parcul Tineretului, nr. 1), începând cu data de 1 septembrie 2022, în limita locurilor disponibile și în baza dovezii achitării donației. Toți banii strânși vor fi direcționați către Asociația SUS Inima Sibiu. Publicul poate susține echipa Teatrului de Balet Sibiu, cu donații pe site-ul Maratonului Internațional Sibiu, la următoarele linkuri: 
·      Natalie Barbis, balerină (Australia) - Susține
·      Gabriela Checo, balerină (Republica Dominicană) - Susține
·      Gineva D'aquino, balerină (Italia) - Susține
·      Gabriella Delgado, balerină (Republica Dominicană) - Susține
·      Tereza Dragomir, balerină (România) - Susține
·      Alba Fernandez, balerină (Spania) - Susține
·      Ellie Hennequin, balerină (Marea Britanie) - Susține
·      Ayaka Nagai, balerină (Japonia) - Susține
·      Andreea Simonaș, balerină (România) - Susține
·      Camille Texier, balerină (Franța) - Susține
·      Mihaela Văduva, Compartiment pregătire și organizare evenimente - Susține
·      Franco Cubero, balerin (Cuba) - Susține
·      Maynard Fernandez, balerin (Cuba) - Susține
·      Răzvan Iacob, balerin (România) - Susține
·      Mattia Longhitano, balerin (Italia) - Susține
·      Gavin Nicholson, balerin (SUA) - Susține
·      Mihai Zugravu, PR - Susține

Dansatorii care vor participa ca voluntari la Maratonul Internațional Sibiu sunt: Miguel Teixeira (Portugalia), Maria Trabalon (Spania), Kenichi Murata (Japonia), Marco Palamone (Italia), Michaela Gobas (Canada), Remi Nakano (Japonia), Jessica Arechavaleta (Cuba), Enrique Ferreira (Portugalia), Chihiro Tamai (Japonia), Sara Zanzon (Italia), Guido Sarnataro (Italia), Victor Kaden (Brazilia), Manuel Scanchez (Spania). 

Asociația SUS INIMA este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât și a familiilor și îngrijitorilor lor. După finalizarea perioadei de prospectare a contextului general local, asociația SUS INIMA a identificat două direcții de dezvoltare, fiecare având beneficii pe termen scurt, mediu și lung pentru pacienții oncologici și aparținătorii lor. Prima inițiativă a asociației a fost dezvoltarea proiectului “Centrului de suport oncologic SUS INIMA”, astfel încât astăzi, echipa noastră include doi navigatori de pacienți oncologici, un lucrător social, psihologi și nutriționiști care deservesc activitatea centrului, axată pe suplinirea acestor nevoi: nevoia de siguranță; nevoia de iubire și apartenență, nevoie de stimă și nevoia de actualizare. Dintre beneficiile pe care le urmărim pentru a întâmpina aceste nevoi, menționăm: posibilitatea de a întâlni cu alte persoane aflate în aceeași situație; dezvoltarea de noi relații personale și evitarea izolării sociale; posibilitatea de a împărtăși informații despre diferite subiecte; învățarea și practicarea de exerciții fizice pentru recuperarea fizică; facilitarea întâlnirii cu specialiști din domenii diferite (oncologie, radioterapie, fizioterapie, psihoterapie); activități speciale de reducere a depresiei și stresului. Toate acestea au ca scop direct: îmbunătățirea stării de spirit, respectiv a calității vieții pacienților și aparținătorilor în vederea depășirii contextului oncologic în echilibru și siguranță.
 

Alte sugestii

Premiera de balet clasic „Cenușăreasa” se dansează cu casa închisă la Sibiu
„DinDor’NdoR”, un spectacol de Gigi Căciuleanu, cu premiera în FITS, deschide stagiunea 2024-2025 la Teatrul de Balet Sibiu
Seară de excelență a muzicii ușoare românești la Sibiu
Teatrul de Balet Sibiu încheie stagiunea în Piața Mare, cu spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”
DinDor’NdoR, un spectacol de Gigi Căciuleanu, în cadrul FITS 2024