Premiera „Romeo și Julieta. Rock story” se dansează cu casa închisă pe 7 și 8 octombrie la Teatrul de Balet Sibiu


Teatrul de Balet Sibiu deschide vineri, 7 octombrie 2022, stagiunea 2022 – 2023 cu premiera de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, pe muzică de Queen, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi. Toate cele 1000 de bilete puse în vânzare s-au epuizat, ambele reprezentații ale spectacolului, din 7 și 8 octombrie, vor fi dansate cu casa închisă. Spectacolul îi are în rolurile principale pe dansatorii Alba Fernandez (Julieta), Miguel Teixeira (Romeo), Henrique Ferreira (Mercutio), Johan Mancebo (Tybalt). Reprezentațiile de la Sibiu ale spectacolului „Romeo și Julieta. Rock story” vor fi urmate pe data de 15 octombrie de premiera aceluiași spectacol în Italia, la Sanremo, pe scena Teatrului Ariston.

Inspirat de tragedia originală a lui Shakespeare, spectacolul creat de Marcello Algeri comprimă povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta la numai cinci zile și spune de fapt povestea de dragoste a fiecăruia dintre noi. În universul minimalist și atemporal al scenei, creat de Marcello Algeri, timpul accelerează sau încetinește, condiționat de starea de spirit a individului, dar este singurul element care definește ritmul implacabil al vieților scurte și intense ale personajelor. Montarea de la Sibiu a spectacolului nu este o tragedie politică sau de dragoste. Este mai presus de toate o tragedie generațională. Cei doi îndrăgostiți din Verona rup cercul de tradiții, obligații și îndatoriri care le caracterizează familiile de generații întregi. Ei nu aleg banii, poziția socială, ci iubirea, chiar și în moarte. Într-un spirit exuberant, nesăbuit, dar autentic, aceasta este tocmai cea mai mare lecție pe care ne-o pot da tinerii. Romeo și Julieta conțin în ei toate contrariile: sunt judicioși și nesăbuiți, comici și dramatici, masculini și feminini împreună.


„A fi rock înseamnă totul și în același timp nimic. Personajele mele sunt rock pentru că au o abordare curajoasă și diferită a vieții, sunt rock pentru că, înfruntând fiecare secundă a existenței lor cu pasiunea celor care vor să trăiască cu putere și spirit și privind obstacolele în față, înving în ciuda tuturor. „Romeo și Julieta. Rock story” este emblematic pentru tot ceea ce putem fi, putem face, putem simți în noi înșine pentru a schimba lumea.” Marcello Algeri, coregraf
Marcello Algeri, foto credit: TBS, Ovidiu Matiu
 
Marcello Algeri și-a început cariera în Franța, pentru ca mai apoi să își continue activitatea artistică în Italia, Belgia, Germania, Elveția, Croația și SUA. Are în repertoriu multe dintre rolurile principale ale spectacolelor din repertoriul clasic, precum: „Romeo și Julieta”, „Carmen”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”, „Cenușăreasa”, „Don Quijote”, „Giselle”, precum și creații moderne și contemporane, colaborând cu marii coregrafi ai scenei mondiale. A avut colaborări cu opere, teatre și companii din Monte Carlo, Belgia, Germania, Croația, Italia, Elveția, SUA și a participat la turnee în întreaga lume: Egipt, Croația, Elveția, Rusia, Japonia, SUA, Tunisia, Ucraina etc. Este director artistic al Ariston Proballet Sanremo Italia, maestru de balet și coregraf. Până în prezent, a creat peste 50 de coregrafii, de balet clasic, neoclasic și contemporan, din care amintim aici o mică parte: „Rapsodia ”(Gershwin), „Carmen” (Bizet), „Ravel” (M. Ravel), „Opera Prima” (G. Verdi), „Coppellia” (Delibes) , „Pulcinella” (I. Strawinsky), „Queen the ballet” (Queen),  „Opera ballet Rock” (P. Floyd, Deep Purple) ,  „Anotimpurile” ( Vivaldi, Richter) etc.

Caseta artistică a specacolului „Romeo și Julieta. Rock Story” 

Premieră de dans contemporan

COREGRAFIA ȘI SCENOGRAFIA: Marcello Algeri

MUZICA: Queen, Tolga Kashif, Serghei Prokofiev

LIBRET: Adaptare contemporană de Marcello Algeri, după drama originală a lui William Shakespeare

ASISTENT COREGRAFIE: Sabrina Rinaldi

EXECUȚIE COSTUME: Răzvan Iacob

LIGHT DESIGNER: Dario Druzeta

 

DISTRIBUȚIE:

Julieta – Alba Fernandez (Spania)

Romeo – Miguel Teixeira (Portugalia)

Mercutio – Henrique Ferreira (Portugalia)

Tybalt – Johan Mancebo (Republica Dominicană) 

Regina Mab – Maria Trabalon (Spania)

Familia Capulet – Ayaka Nagai (Japonia), Gabriela Checo (Republica Dominicană), Chihiro Tamai (Japonia), Manuel Sanchez (Spania), Fulvio Zamagna (Italia), Guido Sarnataro (Italia)

Familia Montague – Sara Zanzon (Italia), Camille Texier (Franța), Martha Parise (Italia), Michaela Gobas (Canada), Kenichi Murata (Japonia), Mattia Longhitano (Italia), Nathaniel Lillington (Marea Britanie)

Data premierei: 7 octombrie 2022 (Sibiu), 15 octombrie 2022 (Italia)

 

Foto cover: Paul Daniel Schneider 

 

Alte sugestii

Teatrul de Balet Sibiu dansează în decembrie la Râmnicu Vâlcea și Otopeni
Baletul sibian dansează cu casa închisă în luna decembrie. S-au pus în vânzare biletele pentru primele spectacole din 2023.
Beatrice Rancea și Dragoș Roșu montează la Teatrul de Balet Sibiu spectacolul „About us – Despre noi”.
Teatrul de Balet Sibiu dansează sâmbătă la Sanremo, Italia
Aplauze la scenă deschisă pentru Teatrul de Balet Sibiu în Germania